Predica parintelui Petru Gh. Savin despre chipul Fecioarei Maria

Bucură-te ceea ce ești plină de har,

Marie, Domnul este cu tine.

(Luca 1,28)

 Cu ce fel de cuvinte, oare, voi îmbrăca graiul meu cel sărac și nemeșteșugit astfel încât să vă arate, ca o palidă asemănare, cum se cutremură sufletul meu și se înfioară mărginita și imperfecta mea ființă omenească atunci când mă gândesc să vorbesc despre chipul Fecioarei Maria!

Cum poate oare imperfecțiunea să lămurească și să facă cunoscut tuturor chipul perfecțiunii omenești al celei „mai sfinte decât sfinții” care a fost vrednică să zămislească și să hrănească pe Hrănitorul făpturii!

Mi se întunecă mintea, iar cugetarea omenească se lovește de zidul strâmt al nimicniciei umane, Curată, când mă gândesc cum în tine s-a rânduit întrunirea celor două lucruri potrivnice: fecioria şi nașterea. Tu, ceea ce ai șters lacrimile Evei, prin care s-a arătat oarecând tuturor însemnarea bunei voințe a lui Dumnezeu, ceea ce ai înțeles că Domnul este cu tine și ai răspuns îngerului: „iată serva Domnului, fie mie după cuvântul tău”, te rog ajută-mi, prin marea ta bunătate, să înțeleg ceea ce este mai presus de minte şi să arăt fraților mei cele ce se cuvin a vorbi și a înțelege despre tine.

Născută din părinți cuvioși și plăcuți înaintea lui Dumnezeu, nașterea ta a fost o minune care s-a îndeplinit la bătrânețe, odrăslind ca o ramură de măslin în jurul mesei lui Ioachim și Anei. Pentru acest motiv ai fost afierosită Domnului și ți-ai crescut tinerețile în umbra și în harul templului din Ierusalim. Tu, apoi, cea aleasă din toate neamurile Născătoare de Dumnezeu,  prin însăși prezența ta, o umpli de bucurie pe Elisabeta, cea care nu putea avea copii.  Pruncul acesteia, de cum ți-a auzit cuvântul a tresărit, iar mama pruncului striga cu dreptate și cu extaz: „De unde mie aceasta ca să vină Maica Domnului meu la mine?”

Bunăvoința lui Dumnezeu şi-a continua lucrarea cea sfântă pentru a ne mântui pe noi din păcat. Astfel, la plinirea vremii, în iesle săracă și între oameni umiliți și bătuți de nevoi omenești, dar curați cu inima, între aburul vitelor obosite de la munca pentru pâinea tuturor, și între cântecele îngerilor și strălucirea stelelor, ne dăruiești Soarele Dreptății, care a răsărit lumii, lumina cunoștinței. În scaun de heruvimi pe care stă Cel neîncăput, ieslea, sălășluirea Dumnezeului celui mai înainte de veci, prin tine ia forma noastră omenească și trupul nostru cel sărac, se coboară jos la noi, prin tine, ca să ne tragă pe noi sus la înălțimea Sa.

Taină străină minții şi sufletului omului omorât de păcat a fost nașterea Mântuitorului în acea vreme - vremea lui Iuda și a Golgotei. Sfânta ta misiune o înțelegem prin credința că ne-ai rourat pe Hristos, după cum se exprimă proorocul Isaia care Îl compară cu ploaia de pe lână din legea veche și cu toiagul lui Aron care a odrăslit. Prin aceste asemănări te puteau înțelege, Preacurată, cei de atunci și, sperăm noi, cei de acum, mai puțin întrebătorii veacului acestuia înșelător.

Tu, singură, înțelegând că ai fost și vei fi unica în lume, mai mărită decât heruvimii și mai slăvită decât serafimii și Maica Dumnezeului nostru, ne-ai crescut pruncul așa cum ne spune Evanghelistul, cu darul și cu înțelepciunea înaintea lui Dumnezeu și a tot poporul.

Ai tremurat când Irod s-a turburat și căuta sufletul pruncului, ai călătorit în Egipt - L-ai ocrotit și apărat cu viața ta, cu căldura întregii tale ființe. Dar, în templu, când El era în mijlocul cărturarilor și era întru cele ale Tatălui Său, cât oare nu s-o fi cutremurat ființa ta de grija Sfântului Copil.

Lumea era rea, glasurile proorocilor răsunaseră în pustiu, copiii erau răi, ce urmând pilda părinților râdeau de prooroci, în locul bunei cuviințe, a respectului, a iubirii în lume era numai un formalism religios, pe când tu știai că „Darul și Adevărul” creștea lângă chipul tău și ca un firișor de aur sau ca o rază de foc, El străbătea prin toată această lume neîntinat și neînfricat căci pentru aceasta doar se născuse ca să-Și ia asupra Sa toată negura păcatelor noastre, să ni se facă pildă de răbdare și înfrânare și de viață și creștere cuvioasă lângă sfânta ta ființă.

Nerăbdătoare, deși nu-I venise încă ceasul Său, L-ai făcut în bucuria ta de mamă și Născătoare a Celui Bun, la nunta de la Cana, să-Și arate minunata Sa putere dumnezeiască.

Te-ai bucurat nespus, că de la blânda-I dojană, El a răspuns și cu mare bunătate.

Iată însă, după această întâi minune făcută în fața ta și în iubirea de fiu după trup al tău, El merge în lume, în larg, la lupta cu păcatul. L-ai pierdut din jurul casei părintești, dar de-acum L-am câștigat noi, oamenii.

Resemnată ni-l dăruiești - pentru că El în lume a venit, ca lumea viaţă să aibă şi mai multă să aibă. De acum El ni-i uşa, prin El cine va intra se va mântui, El ni-i Păstorul Cel bun.

Secerişul era mult, era mare zăduful, însă rodul era puţin. Ca să schimbi sufletele oamenilor, trebui să schimbi faţa lumii. De aici înainte Fiul tău nu mai are a se teme de Irod, nici de ajutorul tău de mamă. Nu mai are nevoie să-l ascunzi. El începe să lucreze împreună cu Tatăl.

El găseşte Irozi peste tot şi peste toate. Lumea era plină de păcate mai grele ca a lui Irod. Cum tu L-ai văzut la Cana la nuntă, blând şi potolit pentru dragostea ta ca una ce erai fără prihană, vino şi-L vezi pe malul Iordanului, pe ţărmul Ghenizaretului, pe marea Tiberiadei, vino şi-l vezi în templu biciuindu-i cu ştreanguri. Auzi cum înfruntă pe cărturari, pe farisei, cum luminează orbii, cum vindecă bolnavii, cum scoate dracii. Iar pe tânărul bogat îl umileşte, pe Zaheu îl câştigă pentru împărăţia lui Dumnezeu, pe muntele fericirilor, dă tuturor model de viaţă şi nădejde pentru a-şi putea îndrepta viaţa, iar la fântâna Samariei, ne învaţă cum să ne rugăm.

Cu cei 12 prieteni ai săi, El merge neobosit şi atât de mare şi grea este opera Lui şi atât a răsunat cuvântul Său şi a zdruncinat păcatul din rosturile lui, încât El nu mai are unde să-şi plece capul – pentru că El este ca un Miel în mijlocul lupilor!

Şi enumerând aceste cuvinte numai din întreaga operă de regenerare omenească ale  Dumnzeescului tău Fiu, gândul nostru se îndreaptă către tine maică duioasă şi iubitoare a Dumnezeului celui mult milostiv şi ne închipuim că de mult a bucurie duhovnicească se va fi umplut sufletul tău. De câte ori glasul mulţimii striga: Iisuse Fiul lui David, miluieşte-mă, de atâtea ori inima ta tresărea ca la vestea celei mai depline bucurii. Când ne gândim la acestea, cât de palide şi fără importanţă sunt bucuriile noastre trecătoare şi pieritoare în comparaţie cu bucuriile acelea sfinte şi dumnezeieşti care văd ca în oglindă sau ca în ghicitură cum se exprimă Apostolul, realizându-se iconomia dumnezeiască pentru mântuirea omului şi izbăvirea lui de păcat.

O mamă pământească se bucură e drept de fii pământeşti şi toate bucuriile noastre ale oamenilor nu se pot asemăna cu bucuria ta căci prin tine a lucrat Dumnezeu cu noi. În sufletul tău luminat şi curăâit de păcat, Dumnezeu a săvârşit Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută.

Tu ai stat de vorbă cu îngerii, tu ai hrănit pe Cel ce ne hrăneşte pe toţi, tu ai fost aceea ce te-ai bucurat de a fi lumii pod către Dumnezeu, scară şi turn, tu ai unit cerul cu pământul, tu ai împăcat pe om cu Dumnezeu.

Martoră şi părtaşă ai fost la mântuirea noastră şi martori  şi părtaşi am fost şi noi la binefacerile şi harurile Mântuitorului ce-au fost asupra noastră şi vor fi totdeauna cu cei Ce-L laudă pe El!

Împlinirea proorociei profeţilor fiind tu şi cum Fiul tău şi Dumnezeul nostru trebuia să ne mântuiască pe noi de păcat, să se răstignească pentru noi,- să-şi ia asupa Lui păcatele noastre şi pe Golgota să-şi sfârşească opera Sa, - a trecut prin sufletul tău sabie, - dar Dumnezeu biruind puterea morţii a înviat a treia zi, - şi şi-a desăvârşit opera Sa, - iar tu prin care Dumnezeu a lucrat pentru ca să avem putinţa să ne îndreptăm din păcat şi să ne mântuim sufletul, ai putut să-ţi dai sufletul în mâinile Fiului tău din satul Ghetsmani, în mijlocul Apostolilor adunaţi de la marginile lumii! Opera s-a săvârşit, lumea s-a izbăvit de păcat, s-a împăcat cu Dumnezeu şi de acum poţi sta de-a dreapta lui Dumnezeu îmbrăcată în haină preînfrumuseţată.

Chipul Sfintei Fecioare l-au descris meşteşugit şi insuflaţi de Dumnezeu Sfinţii Părinţi, aşa încât nou nu ne mai rămâne decât poate, păcătoşi fiind, numai să stricăm din frumuseţea stihurilor   lor.

N-ar fi nici un merit din partea nimănui dacă le-ar învăţa ca pe o lecţie însă ar fi de o valoare netăgăduită pentru mângâierea sufletelor tuturor dacă şi le-ar însuşi ca pe un foc, ca li se încălzească credinţa.

Câte vieţi de cuvioşi nu s-au scurs în tăcere şi în adorare pentru cea care a fost mesagerul neamului omenesc?

Călăuză şi povăţuitoare, sufletelor obosite şi învinse în viaţă, în retragerea lor de schimnici, chipul fecioarei le-a fost far călăuzitor la ţărmul cel lin al mântuirii.

Flămânzilor, dătătoare de hrană, bolnavilor ajutătoare, toiag bătrâneţilor, povaţă tinereţilor şi lumii ajutătoare.

Pilda cea mai înaltă de modestie, de răbdare şi blândeţe.

Expresia cea mai curată de virtute, feciorie şi jertfă de sine.

Cu drept cuvânt se poate spune că cea mai frumoasă literatură, cea mai poetică şi mai plină de sensibilitate operă s-a scris doar despre Fecioara Maria. Nu numai literatura, dar întreaga artă, în pictură, în sculptură, în jurul Sfintei Fecioare Maria s-au creat opere care au uimit întreaga lume. Însă, mai presus de ele, cu mult folos practic pentru sufletele noastre sunt acele imne şi rugăciuni, paraclise şi actiste şi întreg armamentul religios, iertat să ne fie a numi astfel, biruie cele mai sălbatice suflete, cele mai reci şi mai prozaice vieţi: cu o singură condiţie doar, să se găsească o fărâmă de nisip de credinţă măcar, pe care să se clădească opera cea mare: mântuirea sufletului şi veselia inimii, care totdeauna există acolo unde Preacurata Fecioară Maria îşi arată îndurarea de a ne lua sub al său sfânt acoperământ.

Împreună cu glasul unui pătruns şi zbuciumat suflet omenesc şi a cărui inimă a fost mişcată de puterea, chipul şi rolul Sfintei Fecioare Maria în mântuirea oamenilor, ne rugăm şi noi: Noi cei din mila Sfântului/      Facem umbră pământului/     Rugămu-ne îndurărilor/     Luceafărului mărilor/     Ascultă a noastre plângeri, /     Regină peste îngeri. /      Din neguri te arată/     Lumină dulce, clară,/ O Maică Preacurată/      Şi pururi fecioară Marie! /     Crăiasă alegându-te, /     Îngenunchem rugându-te, /     Înalţă-ne, ne mântuie, /     Din valul ce ne bântuie. /     Fii scut de întărire/     Şi zid de mântuire, /     Privirea-ţi adorată/     Asupra-ne coboară, /     O maică Preacurată/     Şi pururea Fecioară Marie!” (M. Eminescu)      

Autor: Pr. Petru Gh. Savin (24 august 1891 – 26 mai 1977) - preot, inspector şcolar, folclorist, dramaturg care, datorită convingerile sale religioase, a executat patru ani de închisoare (între anii 1952-1956) în temniţele comuniste.