sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Spectacolul 'Brâcoveanu și Ivireanul - iubire de Biserică și neam' la Ploiești

Casa de Cultură 'Ion Luca Caragiale' a Municipiului Ploiești i-a invitat pe ploieșteni sâmbătă, 21 ianuarie 2017, începând cu ora 18,00, la Sala Europa a Consiliului Județean Prahova, unde a avut loc spectacolul 'Brâcoveanu și Ivireanul - iubire de Biserică și neam'. Piesa de teatru are drept scop comemorarea celor doi mari sfinți ai neamului românesc, Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu și marele Ierarh Antim Ivireanul. Spectacolul este narat de Doamna Maria Brâncoveanu, aflată în ultima parte a vieții la Mănăstirea Surpatele, care relatează momentele principale ale martiriului soțului și copiilor ei.

'Brâncoveanu și Ivireanul — iubire de Biserică și neam' este o piesă de teatru originală, după un scenariu scris de Pr. Bogdan Aurel Teleanu, regia Ivona Boitan. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Ana Calciu, Damian Oancea, Magda Catone, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Tiberiu Păun, Bogdan Iacob, Dana Rusu, Alexandru Ionescu. În cadrul activităţii de voluntariat desfăşurată de Departamentul pentru copii şi tineret de la biserica Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti, alături de aceşti mari actori s-au aflat copiii talentați din trupa de teatru parohial Ateneul Sf. Pantelimon care i-au întruchipate pe copiii Brâncovenilor.

Spectacolul este un proiect de succes inițiat în 2016 de Compania teatrală Zona, în colaborare cu Protoieria Sector ÎI București și Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Sector ÎI. Acestui proiect i s-a alăturat anul acesta Protoieria Ploiești Sud și Protoieria Ploiești Nord, Primăria Ploiești, prin Casa de Cultură 'Ion Luca Caragiale' a Municipiului Ploiești, și Consiliul Județean Prahova, cu scopul ca această piesă de teatru să poată fi vizionată și de către ploieșteni.

miercuri, 18 ianuarie 2017

Ioan N. Teleanu, victimă a represiunii şi abuzurilor comuniste întreprinse împotriva zărneştenilor

Notele informative despre deţinutului politic Teleanu N. Ioan oferă informaţii privitoare la influenţa spiritualităţii creştine asupra rezistenţei pe care ţăranii oraşului Zărneşti din judeţul Braşov au opus-o procesului de colectivizare din România, care a avut loc după martie 1949, până în 1962, chiar şi cu riscul asumat de a fi acuzaţi că în trecut au desfăşurat “activitatea legionară”. Cercetarea de faţă are în vedere cazul lui Teleanu N. Ioan şi se referă la legătura pe care acesta a avut-o cu părintele Arsenie (Anghel) Papacioc, unui dintre membrii mişcării Rugul Aprins de la mănăstirea Antim din Bucureşti. Autorul foloseşte ca surse de informare în acest sens documente din Arhiva CNSAS.

Etichete: Teleanu N. Ioan, Aiud, părintele Arsenie (Anghel) Papacioc, mişcarea “Rugul Aprins”, colectivizare

Dacă momentul decăderii rezistenţei creştine româneşti în faţa oricărei forme de dictatură sau totalitarism a început "odată cu decapitarea Brâncovenilor şi, mai ales, odată cu importurile din afară ale paşoptiştilor", după cum se exprimă jurnalistul Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu) [1], putem spune că punctul critic al acesteia a fost atins în timpul regimului comunist când a fost redusă la tăcere după tiparul Revoluţiei Franceze şi anume acela al “inducerii dispreţului general şi dominant faţă de religie prin frica de opinie publică”[2]. Ultima redută a unei rezistenţe creştine activă în România faţă de o ideologie politică profund inumană, aşa cum s-a dovedit a fi materialismul ateist, a constituit-o ţăranul român care s-a opus cu orice risc colectivizării întreprinse de Partidul Comunist, practic un amplu program de "înfricoşare" a românilor prin sărăcire materială şi spirituală. Riscul maxim în acest caz a fost acela de a cădea victimă modului simplist, dar extrem de "înşelător", practicat de comunişti de a încadra persoanele strict politic, aplicând eticheta "celei mai mari crime posibile" şi anume aceea de legionar.
Mărturisesc că am fost foarte surprins să regăsesc numele bunicului meu, Teleanu N. Ioan[3], precum şi al altor ţărani din oraşul Zărneşti (jud. Braşov), într-o Sentinţa dată în procesul lotului "Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, chiar dacă se poate justifica prin faptul că părintele Arsenie (Anghel) Papacioc le-a fost primar. "Faptele comise de către inculpatul Arsenie Anghel Papacioc se mai stabilesc şi cu declaraţiile coinculpaţilor Văsâi Gheorghe, Rădulescu Nicolae şi Mironescu Şerban, cât şi cu depoziţiile martorilor Creţu Alexe, Zinga Ioan, Ioan Dobrem Bălăşoiu Gheorghe, Bucur Vântoiu, Dumitru Dumitru, Axinte Gheorghe şi Teleanu Ioan, date atât la primele cercetări, cât şi în faţa instanţei, care confirmă în totul faptele puse în sarcina inculpatului", se spune în Sentinţa nr. 125 din 8 noiembrie 1958[4]. Însă relaţia zărneştenilor cu părintele Arsenie Papacioc este mult mai complexă dacă ţinem cont de faptul că rezistenţa creştină faţă de materialismul ateist începuse să se organizeze foarte puternic la nivelul mănăstirilor anilor `50, ceea ce l-a determinat pe Patriarhul Justinian să le numească "un far care luminează în mijlocul mării, drumul corăbiilor". Pe marginea acestei constatări formulate de Patriarhul României de atunci, D. Dogaru nota: "În urma transformărilor revoluţionare din ţara noastră, anumite elemente aparţinând claselor exploatatoare sau foste în serviciul acestora (...), precum şi elemente dezorinentate şi bigote din rândurile ţărănimii s-au îndreptat spre mănăstiri. Folosind acest fenomen, conducerea actuală a Bisericii Ortodoxe, în loc să-i facă faţă cu prudenţă l-a acceptat făcând din problema organizării vieţii monahale una din preocupările cele mai de seamă"[5]. În acest sens, D. Dogaru justifica "naţionalizarea şi cedarea unor terenuri" care aparţineau fie mănăstirilor, fie ţăranilor credincioşi prin "îngustarea bazei economice" în vederea eliminării "tendinţei de a antrena pe credincioşi pe linia unui pronunţat bigotism, cât şi pe o linie duşmănoasă Statului... care sustrage pe credincioşi de la îndatoririle lor obşteşti..."[6].
Procesul de colectivizare, care a avut loc după martie 1949, până în 1962, a fost unul extrem de dur şi pe teritoriul actualului judeţ Braşov, aşa cum a fost de altfel la nivelul întregii ţări. Primii care au căzut victime acestei monstruozităţi impuse cu forţa de la Moscova au fost proprietarii de terenuri mai mari de 50 de hectare, care într-o noapte, după decretul 84/2 martie 1949, s-au trezit cu toată averea confiscată, respectiv locuinţe, terenuri, utilaje agricole, animale şi deportaţi. Ţăranii mai puţin înstăriţi au cunoscut şi ei prigoana comunistă pentru colectivizarea satelor câţiva ani mai târziu, la sfârşitul anului 1957 începutul anului 1958.  Asemenea miilor de oameni din România, Teleanu Ioan a fost condamnat la închisoare la sfârşitul anilor `50, iar pământul (3 hectare) şi locuinţa lui a fost confiscată, după cum rezultă din Ordonanţa pentru aplicarea sechestrului asigurator din 24 iunie 1958[7]. În felul acesta, fosta Securitate avea să-l includă pe Teleanu N. Ioan în rândul miilor de "duşmani ai poporului" care s-au opus procesului de colectivizare din România.
Infracţiunea de care se făcea vinovat Teleanu N. Ioan consta în faptul că "în cursul anului 1957 şi 1958 a întreprins acţiuni de agitaţie cu caracter duşmănos împotriva înfiinţării G.A.C. şi a întovărăşirii agricole din Zărneşti, acţiune care a împiedicat activitatea organelor de partid teritoriale destinaţi cu aceste probleme de transformare socialistă a agriculturii", conform Ordonanţei de pornire a procesului penal din 1 iunie 1958[8]. Motivul pentru care nu a vrut să se înscrie în gospodărie a fost acela că dorea să lase pământul moştenire celor nouă copii ai săi, după cum menţionează în Interogatoriul din 3 iunie 1958[9].  Printr-o afirmaţie de acest gen, Teleanu N. Ioan demasca "excesul" de putere al regimului comunist relevând faptul că acest regim este capabil să declare război exact tocmai împotriva celor pe care pretind că vor de fapt să-i elibereze, membrii unei familii, fie ei copii, tineri, femei etc., aşa cum s-a întâmplat în legislaţia sovietică ostilă familiei religioase în special. În concepţia ideologilor comunişti, presiunea exercitată asupra instituţiei familiei era motivată – la fel ca şi în societatea sovietică – prin faptul că aceasta constituie “cheia de boltă a educaţiei copiilor şi tineretului”[10].
Din păcate, comuniştii nu s-au limitat doar la confiscarea averii pe care Teleanu N. Ioan vroia din tot sufletul să o lase moştenire propriilor copii, ci, în data de 2 iunie 1958, l-au acuzat de "săvârşirea infracţiunii de uneltire împotriva ordinei sociale din RPR prin agitaţie", conform Comunicării pentru înregistrarea dosarului de anchetă[11]. Şi în cazul lui Teleanu N. Ioan, ca şi al altora aflaţi în situaţia lui, sub eticheta de „uneltire contra ordinei sociale” au fost aşezate, conform legii, până şi simplele gesturi de dezaprobare, măruntele observaţii făcute la necaz, ieşirile maliţioase sau simple vorbe adresate vecinului într-un moment de derută ori chiar unele anecdote cu tâlc politic.
Ca probă în favoarea deciziei de condamnare la 10 de ani de închisoare, Tribunalul Militar al R. 3. M. Cluj aduce faptul că pe parcursul anilor 1957 şi 1958 Teleanu Ioan ar fi participat la o serie de întâlniri conspirative, în cadrul cărora, printre altele, s-a fi discutat şi faptul că în toamna anului 1958 se preconiza un război care ar fi putut pune capăt colectivizării. Speranţa unui război era menţinută cu ajutorul unor posturi de radio occidentale, cum au fost spre exemplu "Europa Liberă" sau "Vocea Americii", care reprezentau practic singurul contact cu lumea din afară şi, implicit, singura sursă de informaţie aparent nealterată de politică şi ideologie. Din dosarul de urmărire de către fosta Securitate a lui Teleanu Ioan se desprinde clar ipoteza că, de fapt, autorităţile comuniste erau foarte interesate de felul în care se perecepeau în interiorul ţării evenimentele de pe scena politică internaţională şi, mai ales, că se temeau foarte mult de posibilitatea izbucnirii unui război. În cazul lui Teleanu N. Ioan, o astfel de sursă probabilă de informare externă a fost postul Radio Paris. Elocventă în acest sens este nota informativă din 20 octombrie 1957[12] făcută de agentul cu nume de cod Nelu Ionescu în care Teleanu Ioan mărturiseşte că "am asculta aseară Parisul la radio şi se spune în legătură cu lansarea satelitului de către ruşi că sunt numai minciuni". Din astfel de note ne dăm seama că, Teleanu N. Ioan, la fel ca mulţi alţii din generaţia sa, a fost şi victima dezinformărilor practicate la postul Radio Paris.
Astfel, Teleanu N. Ioan avea să devină deopotrivă una din miile de victime ale dezinformărilor unor posturi de radio occidentale ca şi al actelor de reprimare întreprinse de Partidul Comunist între anii 1957–1959 prin aplicarea articolului 209 din Codul Penal în vederea lichidării proprietăţii particulare a pământului, a duşmanului de clasă din satul românesc şi a rezistenţei ţărănimii faţă de colectivizare. În acest scop, termenul preponderent în practica judiciară comunistă a fost „agitaţie împotriva ordinii sociale”, pentru care tribunalele au dat, conform art. 209, pct. 2, lit. a, pedepse între 3 ş i 10 ani[13]. Este vorba de o reînviere a modelului stalinist care, începând cu anul 1957, avea scopul de a declanşa în România o nouă vânătoare de opozanţi din lumea satului românesc faţă de intrarea în gospodăriile agricole colective folosind articolul 209 Cod penal drept argumentul politic al represiunii. Asemenea lui Teleanu N. Ioan, mii de astfel de opozanţi au fost trimişi în faţa tribunalelor militare, de unde au luat drumul închisorilor pentru lungi termene de detenţie, mulţi dintre ei chiar murind în închisori.
În nota informativă din 17 octombrie 1957 făcută de agentul cu nume de cod Nelu Ionescu se menţionează următoare caracterizare făcută regimului comunist de Teleanu Ioan, care poate fi considerată drept o „declaraţie de desolidarizare" de orice crez politic: "În ziare scrie una, dar se face alta... . (...) Se spune că în trecut muncitorul era exploatat, dar în realitate mai exploatat ca acum nu a fost niciodată! Nu poţi spune nimic pentru că te ia pe altă cale, şi anume că ai fost legionar sau câte altele. Mai bine suferi, căci toate trebuie să aibă un sfârşit! Aşa şi regimul acesta trebuie să aibă un sfârşit, însă până atunci noi trăim în mizerie. Ce mă interesează pe mine sau pe alţi muncitori satelitul lor (făcea referire la primul satelit artificial lansat pe 4 octombrie 1957 în cadrul programului Sputnik prin care Uniunea Sovietică a demonstrat viabilitatea sateliţilor artificiali - n.n.), de vreme ce nu avem ce mânca! Cu ce suntem noi de vină dacă în regimurile trecute am fost nevoiţi să mergem alături de conducere ca să putem mânca o pâine mai bună. Mâine-poimâine, dacă se schimbă regimul, o să vină să-i ia pe părinţi pentru că i-au făcut pionieri pe copii (În 1949 existau 13.500 de pionieri (elevi între 9 şi 14 ani), în 1960 numărul lor a ajuns la un milion, iar în anii ’80, Organizaţia Pionierilor a ajuns să numere peste 2.500.000 de membri, incluzând totalitatea şcolarilor până la 14 ani - n.n.)! De ce mai caută să dezgroape morţii? Astăzi spun că în trecut ai fost legionar ca să aibă repercusiuni asupra copiilor! Aşa s-a întâmplat cu băiatul meu de la fierbătorie: a făcut toate actele gata pentru a merge la şcoala de maiştri din Bacău (este vorba de Teleanu Ion - n.n.) şi la urmă, după ce s-au ţinut trei şedinţe, l-au respins. Când s-a dus la cadre să se intereseze pentru care motiv a fost respins i-au spus că din motive excepţionale, care nu se spun"[14].  
În cele din urmă, Teleanu Ioan a fost eliberat, în 15 ianuarie 1963, după aproape cinci ani de puşcărie, în urma decretului de graţiere dat de Gheorghe Gheorghiu-Dej (Decret nr. 5/3 ianuarie 1963 al Consiliului de Stat al Republicii Populare România). Este interesant faptul că acest Decret excludea, revenind to­tuşi în chiar cuprinsul actului asupra ex­cluderii totale, de la graţiere persoanele „ca­re - aşa cum a fost şi cazul lui Teleanu N. Ion - au încercat sau săvârşit infrac­ţi­uni care periclitează securitatea sta­tu­lui“[15].
Din păcate, la 54 de ani de la punerea în libertate a deţinuţilor condamnaţi pentru motive de ordin po­li­tic, oameni pe care justiţia comunistă îi con­siderase la vreme respectivă vinovaţi de „infracţiuni îm­potriva securităţii statului“, în anul 2017, când se împlinesc 110 ani de la naşterea lui Teleanu N. Ioan, ţăranii români care s-a opus colectivizării au rămas încă „duşmani ai poporului“, iar urmaşii lor nu au obţinut nici măcar titlurile de proprietate pe pământul pentru care părinţii lor s-au sacrificat. Această etichetă cântăreşte cu atât mai greu cu cât eliberarea „politicilor“, aşa cum a fost şi Teleanu Ioan, a coincis cu eliberarea unui număr relativ restrâns de ce­tăţeni condamnaţi în 1941, ca membri ai Gărzii de Fier, în timpul dictaturii an­to­nesciene. În ciuda eliberării lor, "politicii" nu au fost am­nistiaţi, pentru că regimul comunist nu a amnistiat vreo­dată pe cineva! Dar, mult mai trist este faptul că, asemenea acestor "politici" eliberaţi în 1963-1964, curând după ieşirea din închisoarea de la Aiud (supranumită şi "Cetatea Morţii"), veritabil lagăr de exterminare pentru opozanţii sistemului comunist, Teleanu Ioan avea să realizeze că eliberarea sa era de fapt o iluzie!
Despre faptul că "harnicul ţăran" Teleanu N. Ioan se simţea ca într-o închisoare generalizată la dimen­siu­nile ţării ne dăm seama şi din descrierea făcută într-o notă de urmărire din data de 31 august 1970[16] în care una din sursele fostei Securităţi precizează următoarele: "Deşi am încercat să port discuţii pe teme politice, nu discută, (Teleanu N. Ioan - n.n.) este un om retras şi liniştit. De câte ori m-am întâlnit cu el, nu l-am auzit să spună ceva de rău despre situaţia din ţara noastră". Public se manifesta astfel, dar în mintea copilului care am fost când încă mai trăia, cea mai puternică impresie lăsată de Teleanu N. Ioan este aceea a unui “tată mare” cu urechea permanent aţintită la un aparat de radio Tomis. Aşa cum anticipase, sfârşitul mult aşteptat al regimului dictatorial comunist al lui Nicolae Ceauşescu în 1989 l-a găsit pe Teleanu N. Ioan informându-se încă despre situaţia din ţară şi din lume de la posturile de radio occidentale care difuzau emisiuni în limba română.
O concluzie necesară publicării acestui material ar fi aceea că experienţa dezumanizantă din închisorile comuniste şi patologiile comunismului din viaţa de zi-cu-zi au marcat persoana şi familia lui Teleanu N. Ioan. Dar, în ciuda acestui fapt descoperim că Teleanu N. Ioan a trăit în miezul evenimentelor care au marcat istoria oraşului Zărneşti, contribuind la facerea ei, iar viaţa sa s-a intersectat cu cea a unor personaje cheie, implicate inclusiv în viaţa Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum a fost cazul părintelui Arsenie Papacioc. Asemenea acestuia, ca şi a altor mari duhovnici sau intelectuali, zărneşteanul Teleanu N. Ioan şi-a înţeles în cele din urmă "rostul" pe lume ca să se "desolidarizeze" de orice crez politic al timpului său şi să reziste ca om liber. Aceşti “ultimi mohicani” au înţeles că de fapt la baza înăbuşirii oricărei forme de rezistenţă creştină din România a stat în principal sindromul "păcăliciului păcălit" de a cărui formă specifică de manifestare denumită "dublul limbaj" au ajuns să sufere treptat până în vremea noastră călăi şi victime, deopotrivă. 



[1] În acest sens, a se vedea  Paul Aretzu, Ziaristul Sandu Tudor, în cotidianul Ziarul Lumina Literară şi Artisitică, anul 4/nr. 1 (34), ianuarie 2017, p. 2.
[2] Elisabeth Noelle-Neumann, Spirala tăcerii. Opinia publică – învelişul nostru social, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2004, pp. 27-28.
[3] Teleanu N. Ioan s-a născut la 10 mai 1907, în oraşul Zărneşti, judeţul Braşov. La 2 iunie 1958, “ca şef de echipă la secţia de albitorie a fabricei de celuloză din Zărneşti”, a fost încarcerat în închisoarea de Anchetă M.A.I – Regiunea Stalin pentru că “a întreprins acţiuni de agitaţie cu caracter duşmănos împotriva ordinei sociale existente în R.P.R., precum şi împotriva înfiinţării unei întovărăşiri agricole din Zărneşti””. Prin sentinţa nr. 886 din 16 decembrie 1958 este condamnat de Tribunalul Militar Braşov la 10 ani închisoare corecţională, pentru “delictul de uneltire contra ordinei sociale”(ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 40174, vol. 3, ff. 3, 11, 12, 69). Din octombrie 1959 a fost transferat la formaţiunea 0622 Aiud de unde a fost eliberat la 16 februarie 1963 (Idem, fond Penal, dosar nr. 40174, vol. 2, f. 52). 
[4] Arhimandrit Andrei Tudor, Mariana Conovici, Iuliana Conovici,  Am înţeles rosul meu... Părintele Arsenie Papacioc în Dosarele Securităţii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2014, p. 127.
[5] Cristian Păiuşanu şi Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist 1945-1958, vol. I, Bucureşti, Editura Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2001, p. 317.
[6] Ibidem, p. 318.
[7] Idem, fond Penal, dosar nr. 40174, vol. 3, f.24
[8] Ibidem, f. 3
[9] Idem, fond Penal, dosar nr. 40174, vol. 1,  f. 28.
[10] Sergiu Grosu, Copiii Gulagului, Bucureşti, Editura Univers, 2000, p. 29
[11] Idem, fond Penal, dosar nr. 40174, vol. 3, f. 1.
[12] ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 2367, vol. 1, f. 27. 
[13] Roske Octavian, Accente în strategia colectivizării. Articolul 209 Cod penal, în „Arhivele Totalitarismului”, an II (1994), nr. 1-2, p. 277–278.
[14] Idem, fond Informativ, dosar nr. 2367, vol. 1, f. 24.
[15] Ion Bălan, Regimul concen­tra­ţionar din România, 1945-1964, Fundaţia Academia Civică, 2000.
[16] ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 2367, vol. 5, f. 75. 

Pr. Teleanu Bogdan-Aurel

Arhiva foto:
Teleanu N. Ioan (n. 10 mai 1907 -  27 mai 1991)
 
Teleanu N. Ion a fost încarcerat la Aiud, până în ianuarie 1963

Notă informativă despre Teleanu Ioan, 31 august 1970

Ordonanţa pentru aplicarea sechestrului asigurator pe averea lui Teleanu Ioan, 24 iunie 1958

Ordonanţa de pornire a procesului penal pe numele Teleanu N. Ioan din 1 iunie 1958
 
Teleanu Ioan îndemna muncitorii din Fabrica "Nicola Bălcescu" din Zărneşti "să nu se înscrie în gospodărie"

Fragment din Procesul Verbal de Interogatoriu din 3 iunie 1958


Comunicare pentru înregistrarea dosarului de anchetă

Concluzii de învinuire din data de 27 noiembrie 1958

Fragment din Procesul Verbal de Interogator din 2 iunie 1958

Fragment din Procesul Verbal de Interogator din 2 iunie 1958

Proces Verbal nr. 1293 din 12 februarie 1959

Teleanu Ioan paricipa în 1957 şi 1958 la întâlniri conspirative

Garoiu Ioan îi mărturiseşte lui Teleanu Ioan că doreşte să înceapă un război care să pună capăt colectivizării
Adresa 416 din 16 februarie 1963

Nota informativă din 15 februarie 1958

Nota informativă din 20 octombrie 1957

Adresa din 10 iunie 1958




Notă informativă din 17 noiembrie 1957
articolul poatefi vizualizat si la

http://ziarullumina.ro/marturisiri-din-vremuri-de-demult-119804.html