Bunicul meu, Coleş Gheorghe, soldat în Batalionul de Gardă al Regelui Mihai

Bunicul meu, Coleş Gheorghe, ne povestea nouă, nepoţilor săi, că Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei  a dovedit de-a lungul întregii sale vieţi o puternică dragostea faţă de Ţară şi de Biserică. 

Coleş Gheorghe a participat la campania militară românească din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa.

România intră în război, iar sergentul Coleş Gheorghe este trimis să lupte în cea mai ingrată armă, infanteria (Regimentul 89 Infanterie), pentru eliberarea Basarabiei, şi apoi în ‘războiul lui Antonescu’ în Răsărit, adică în absurdul atac împotriva Odessei, într-un regiment ce aruncă în luptă 3000 de oameni, din care vor rămâne valizi doar 92. Pentru faptele sale de eroism a primit medalia "Crucea Serviciului Credincios" cu spade clasa II (cf. Monitor oficial p. I, nr. 281 din 18 noiembrie 1941).

Fiica lui și, respectiv, mama mea, Teleanu Maria, povestește că bunicul, fiind cercetaș, atunci când mergea în recunoaștere înaintea armatei și întâlnea pe câmpul de luptă ostași căzuți, de fiecare dată descăleca să vadă dacă mai poate salva pe cineva. Dacă printre cei căzuți morți era vreunul din Zărneși, fie că era viu, fie că era mort, îl lua pe calul său alb, nu-i lăsa în urmă. Așa a ajuns să salveze mulți consăteni de-ai săi, care i-au fost recunoscători până la sfârșitul vieții.

Rănit grav în ziua de 3 noiembrie 1941, se întoarce în ţară.  Este spitalizat. După ce s-au consultat între ei dacă să-l opereze pentru a-i scoate cartuşul, doctorii s-au decis în cele din urmă să nu-l opereze sub nicio formă. Glontele era fixat în plămânul stâng, acoperit bine cu ţesut bronşic. A continuat să trăiescă cu glonţul în el. Între timp fusese avansat la gradul de sergent, iar, odată întors la vatră a fost lăsat să poarte în continuare arma, devenind jandarm.

Cei patru copii ai lui, Bucur, Maria, Viorica şi Elena, au povestiti cu mândrie nepoţilor lui faptul că Gheorghe Coleş a fost soldat în Batalionul de Gardă.  Drept mărturie stau Medalia Centenarului Regelui Carol I (9 mai 1939) şi Brevetul corespunzător acesteia, semnat de ministrul cancelar Grigore Gafencu. 

   

Despre personalitatea Majestăţii Sale, părintele Gheorghe Sorescu, preot la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti, unde sunt preot slujitor, scria în anul 1940:

DOMNIE NOUĂ, SUFLETE NOI 

În ziua de 6 Septembrie 1940, Marele Voevod Mihai de Alba Iulia a urcat pe Tronul României, redevenind Regele Mihai I. Poartă nume de arhanghel al oştilor cereşti, dar şi de pioasă evocare a luceafărului trecutului nostru, care a reunit pentru o clipă ţările surori sub sceptrul său. Născut la Sinaia în ziua de 25 Octombrie 1921, M.S. Regele Mihai I a crescut printre noi, alături de copiii Neamului cu care s-a ´nfrăţit. Instruirea nu şi-a căutat-o în ţări de străveche şi vestită cultură, ca atâtea frunţi încoronate, ci în propria-I Patrie. Însoţit de colegi şi îndrumat de profesori, a străbătut întreaga ţară, cunoscând oameni şi locuri, spre a ´nvăţa la şcoala vieţii, ceeace nu se află în cărţi. Asăzi, educaţia Sa se desăvârşeşte graţie M.S. Reginei Mame Elena, reîntoarsă în ţara Augustului său fiu, după o ´ndelungată pribegie. Astfel, pe lângă nobleţea sângelui Său, Regele nostru şi-a călit sufletul în sbuciumul realităţilor şi luminându-şi mintea la flacăra culturii noastre naţionale, s-a pregătit pentru greaua misiune la care a fost chemat. Aplecat cu evlavia cuvenită peste trecutul nostru de biruinţe şi de jertfe necurmate şi întorcând una după alta filele istoriei noastre însângerate, a descifrat desigur că, neamul nostru şi-a sorbit nebiruita lui putere de rezistenţă faţă de vitregia vremurilor din marile-i virtuţi; iar înălţările sale de legendă le datoreşte acelor conducători, cari au ştiut să-i înţeleagă aspiraţiile şi s-au străduit să le înfăptuiască, ajutaţi de sfetnici luminaţi şi cu dragoste de ţară. În ultimele luni am retrăit aievea câteva din paginile cele mai triste ale istoriei noastre. Patria reîntregită, după un mileniu de jertfe necurmate pe altarul împlinirii idealului naţional, este din nou sfâşiată, suferind grele pierderi teritoriale. Noua domnie începe astfel în vremuri de adâncă frământare în lume şi de cumplită îndurare pentru neamul nostru, care se reculege şi este dornic de o viaţă nouă, de ordine de muncă, pentru a-şi vindeca rănile trecutului şi a reclădi viitorul. Urăm tânărului nostru Rege ca puterea mereu biruitoare a Sf. Arhanghel să-i ajute a reconstitui pentru veşnicie icoana scumpei noastre Patrii în fireştile-i hotare şi să străluciască în istoria şi inima neamului, aşa cum fulgeră de veacuri acel mare Voevod, al cărui nume îl poartă. Dumnezeu să-L acopere cu harul său ocrotitor, dăruindu-I o domnie rodnică şi îndelungată, spre fericirea poporului Său.