Strania împletirea a istoriei neamului de Năvrapi cu cea istoriei Bisericii Ortodoxe Române ne face să pornim pe firul cercetărilor legate de ctitorul bisericii Sfântul Pantelimon de la Foișorul de Foc din București! Astfel, Năvrapii unesc ca un fir roșu biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, cu cea a Mănăstirii Căldărușani și, în final, cu biserica Sfântul Pantelimon de la Foișorul de Foc din București în Țara Românească, dar și cu Buzăul sau Hușii din Moldova.
Un Danciu Navrap figurează în „Pomelnicul„ Mănăstirii Curtea de Argeș. Acest Danciul Năvrap este unul dintre cei 73 de boieri morți în luptele cu turcii în timpul domniei lui Radul de la Afumati. Acest domnitor a avut doua perioade de domnie, una sângeroasă între anii 1522 - 1525, în care a purtat 20 de batalii și una linistita (ca nu a mai avut boieri cu care sa mai lupte) între 1525-1529. Deci, Danciul Navrap este mort undeva între 1522-1525!!! Este primul Navrap, (identificat de domnul Octavian Năvărpescu!) găsit în documente, cel puțin pana acum. El este de aici, din Tara Românească. Pomenit în pomelnicul Mănăstirii Curtea de Argeș. În paralel, scriitorul Vasile Șoimaru identifică în Moldova un Ioan Năvrăpescu, fost ispravnic de Huși pe vremea domniei lui Alexandru Lăpușneanu, deci undeva între anii 1552-1561 sau 1564-1568.
Un al doilea Navrap găsit de Octavian Năvrăpescu, în zona Fienilor, tot boier (conform,, Terminologiei reședintelor boierești din Țara Românească, de Apetrei), mort puțin înainte de 1595 are donata toată averea, mănăstirii Căldărușani! Totodată, mai este de menționat un alt Năvrap la 1572, orășean, din Buzău, care vinde domnitorului două pogoane de vie, de acolo, din Buzău, pentru Mitropolia Buzăului.
Într-un noiembrie al anului 2020, domnul Octavian Navrapescu m-a contactat la recomandarea părintelui Constantin Stoica de la biserica Mătăsari din București, atrăgându-mi atenția asupra următoarelor trei documente, cu ajutorul cărora spera să înnoade discuția despre părintele Ioan de la Silvestru, un posibil strămoș de-al său: 1." Acte judiciare din Tara Romaneasca" (referinta este la pag. 67-69, documentul 62); 2. "Istoria Bisericii Romanesti" (referinta este la pag. 8-9); 3. Pomelnicul Manastirii Argesului.
Dacă ținem cont de faptul că numele de familie lui Popa Ivan din București - precum este denumit în documentele respectiv credem noi părintele Ioan de la Silvestru - era Năvrăpescu, rezultă că pomelnicul Manastirii Argesului, așa cum am menționat deja, cuprinde referințe la unul din strămoșii ctitorului bisericii Sf. Pantelimon din București, în persoana lui Danciul Navrap.
De asemenea, actele judiciare din Țara Românească menționează în leat 7226 [1718] moșia unui Năvrap din Bilcirești, un moșnean înrudit cu părintele Ioan pentru care trebuia să dea socoteală în 1776. Practic, părintele revendica două parcele care ar fi fost luate fără dreptate de către numitul Biliciurescu, una în Bilciuresti (de 130 de stanjeni în Socetu, acum tine administrativ de Bilciuresti) și una de 90 de stanjeni din Cojasca. Ca dovadă a faptului că părintele Ivan a avut câștig de cauză stă însuși faptul că și în zilele noastre pe aceste pământuri stau câteva familii de Năvrăpescu!
Interesant faptul că Vasile Soimaru, scriind ”Neamul soimarestilor, 500 de ani de istorie” vorbește de o ramură a neamului Năvrăpescu înrudit cu Șoimaru din Moldova (de ambele părți ale Prutului), după cum semnalează același domn Octavian Navrapescu. Vasile Șoimaru notează, în evoluția istorică a acestui neam care purta numele de Navăpăstru, Năvrăpacul, Nevrupescu sau Năvrăpascul, „Legenda celor doi pui de șoimi”: ”Apoi, măi băiete, famelia noastră, înainte de vreme, era alta - Năvrăpăstru. Un răsstrăbunic de-al nostru, cu sute de ani în urmă, s-a dus cu o jalbă la domnitor, s-a dus Năvăpăstru și s-a întors acasă Șoimaru... . La întrebarea mea, de ce și cum s-a întâmplat aceasta, el mmi-a răspuns: Era toamna târziu și răsstrăbunicul, în drum spre domnie, a găsit într-o margine de pădure, doi pui de șoim degerați, care nu mai puteau zbura, dae înainte îi aștepta o iarnă cumplită... El i-ar ridicat de jos și i-a pus în sân să-i încălzească. Când a ajuns în fața domnitorului, puișorii de șoim își reveniseră și au început să se miște acolo, în sân. Astfel au fost salvați de la moarte sigură. La întrebarea domnitorului: Ce se aude și ce mișcă la tine acolo, în sân?, răsstrăbunicul a scos din sân cei doi șoimișori și i-a arătat lui vodă. Domnitorul, fiind un mare iubitor al vânatului cu șoimi, a prețuit foarte mult fapta Năvăpăstruluu, i-a rezolvat problema conținută în jalbă și totodată i-a poruncit: De acum înainte tu și urmașii tăi vă veți numi Șoimaru” (Alexandru Furtună și Vasile Șoimaru, Neamul Șoimăreștilor. 500 de ani de istorie, Editura Prometeu, Chișinău, 2003, p. 7). În opinia acestui cercetător, Năvrăpeștii - din care se trage inclusiv neamul Șoimăreștilor din Moldova - își au originile în Țara Românească, undeva în zona pârâului Năvrap (Berevoiești, județul Argeș) menționat în documentele din 1526 - 1531. Din această zonă, este posibil să fi migrat și spre Moldova, unde au întemeiat ulterior satul Năvrăpești.
În susținerea acestei teorii, doamnul Năvrăpescu ne-a transmis următoarele documente:
Primul document, din ,,Documente privitoare la Istoria lui Mihai Viteazul de P. Panaitescu (pp. 13 -14), reprezintă o scrisoare a fostului
domn al Moldovei, Stefan Razvan catre vornicul Navrapescu, scrisa si
trimisa din Bucuresti, 12 octombrie 1595. Din el reiese faptul că Navrapestii de atunci, cei din Moldova, au
fost oameni destul de importanti de-ai vremii; ataî de puternici si de influenti incat soarta unei domnii si chiar a
unei tari sa atarne atat de mult de modul in care vornicul Navrapescu
se pozitiona de o parte sau de alta fatta de centrele de putere de
atunci.
Al doilea document din ,,Studii si documente cu privire la Istoria romanilor, volumul 7 de N. Iorga, (p. 15) semalează doi Tudori: Tudor Soimaru si Tudor (Toader ) Navrapescu!
Al treilea document (cel mai important!) din ,,Surete si izvoare,,, volumul 21 de Ghibanescu (p. 17), semnalează o ,,migratie,, a anumitor boieri, printre care și un Năvrap, din
conducerea unui principat romanesc in celalalt. Prin urmare, Navrapestii din Moldova au un stramos Navrap din Tara Romaneasca,
din zona de la poalele
Muntilor Iezer -Leaota. Ei au plecat din Tara Romaneasca cu foarte multi tigani. Asa au ajuns tiganii in Moldova, din Tara
Romaneasca! Avram
este parcalab de Hotin (cf. ”Documente privind istoria Romaniei”,
A. Moldova, anii 1384-1626, Indicele numelor de persoane,,, precum si
din DRH, A, volumul 6 si 7). Avram,
tatal lui Navrap (nascut in Moldova) este ,,contemporan,, cu Ioan
Navrapescu , ispavnic de Husi. Destul de probabil sa fie amandoi parte
din aceeasi familie, ca unul dintre tatii sau bunicii lor din Tara
Romaneasca, sa fie foarte probabil tot un Navrap (conform traditie ca nepotul, in special primul, sa poarte numele bunicului). Sa
provina foarte probabil din familia lui Danciu Navrap, mort in luptele
lui Radu de Afumati cu turcii . Acel Danciu Navrap, pomenit in
Pomelnicul Manastirii Curtea de Arges, ar putea fi acel Danciu mare postelnic din Sfatul Tarii Romanesti, prezent
si la Curtea Domneasca a lui Neagoe Basarab. Avram parcalab este un boier important al Moldovei, care face parte din
Sfatul Domnesc al tarii prin 1563, este din Husii
lui Ioan Navrapescu (cf. DRH A. volumul 6, 306, 310-312,
314:sau in DIR 17, volumul 2, 162, 164, 165, 167).
Dacă Năvrăpeștii au dat în moldova neamul Șoimăreștilor (mă refer la genealogia personajului care l-a inspirat pe Sadoveanu să scrie romanul omonim!), în Țara Românească ni l-au dat, din câte se pare, pe părintele Ivan sau Ioan de la Silvestru!
În analele parlamentare ale României, figurează un alt Năvrăpescu, Ilie, neam de mazili (semn al înnobilării foștilor moșneni din Bilcirești pentru servicii importante aduse domnitorilor de atunci!), care locuia aproape de biserica Sf Silvestru, în zona Precupeții Noi, fiind foarte posibil ca acesta să fi fost băiatul sau nepotul preotului Ivan de la Silvestru.
O explicație a acestei înnobilări ar putea fi aceea că la Pătroaia, la
vreo 60 km de Cojasca, în jurul anilor 1700, s-a deschis prima școală de
preoți de către Neofit Cretanul în care se preda greaca, româna și
rusa. Domnul Navrapescu Octavian consideră că este foarte posibil ca
domnitorii țării de atunci să se fi folosit de cunoștințele de limba
rusă ale părintelui Ivan, transformându-l într-un om influent la vremea
respectivă. Documentul din 1776 face referire la faptul că, la prima
înfățișare din proces, părintele Ivan era plecat din tară, foarte
posibil în Rusia.
Episcopul Chesarie de la Râmnic l-a numit tătar, în loc de scit, pe
Sfântul Dionisie Exiguul de teamă că af fi putut porni un conflict
politic interstatal, după încheierea războiului ruso-turc (1768 - 1774).
Dacă l-ar fi numit scit pe Sfântul Dionisie Exiguul, probabil, că ar fi
fost interpretat că sugerează ideea recuperării Dobrogei de sub
stăpânirea otomană. „În anul 1769 sau 1770, a făcut parte din delegația
Țării Românești, condusă de mitropolitul Grigorie, împreună cu
arhimandritul Filaret, care a fost trimisă la Petersburg pentru a
prezenta condoleanțe țarinei Ecaterina a II-a”, afirmă Silviu-Constantin
Nedelcu în articolul „Prima consemnare în literature română a Sfântului
Dionisie Exiguul”, publicat în revista de istorie și scultură „Astra
Salvensis” (an IV, numãr 7, 2016, p. 168).
Mă întreb, dacă nu cumva
documentul din 1776 în care se afirmă că părintele Ivan era plecat din
tară, foarte posibil în Rusia, nu face trimitere de fapt la această
delegație condusă de mitropolitul Grigorie? Să fi făcut parte părintele
Ivan din această delegație? Domnul Octavian Năvrăpescu ne-a atras atenția asupra faptului că „Ecaterina cea Mare a fost în acea perioada adepta unirii celor doua principate într-o singură țară, denumită „Regatul Daciei”. A ținut ani buni la realizarea proiectului asta, dar din păcate se pare ca viziunea ei a fost oarecum decalată în timp față de celelalte puteri ale vremii, în special a imperiului Austro-Ungar de la are avea așteptări mai mari pentru sprijin. Simt ca parintele Ivan nu a fost străin de aceste discuții, dar din păcate am impresia ca este destul de greu de demonstrat lucrul asta. Din ce am citit, se pare ca mai toate documentele legate de perioada aia sunt în arhivele din Rusia”.
În anul 1790, în locul bisericii de lemn - după cum se menţionează
într-o pisanie săpată în piatră cu litere chirilice – a fost construită una din
zid de către preotul Ivan ot Silvestru. În pisania
aceasta, care se păstrează pe peretele din dreapta pronaosului, se poate citi
următorul text: „Doamne, Cel ce cu
puterea Ta proslăveşti pe cei ce iubesc podoaba casei Tale şi locul locaşului
măririi Tale, primeşte acest sfânt lcaş, care este întru slava Ta şi cinstea şi
prăznuirea marelui mucenic şi tămăduitor Panteleimon, prin osârdia robilor lui
Dumnezeu: părintele Popa Ivan ot Silvestru, Constantin logofăt Bornescu şi
jupân Constatin Coramzulea şi jupân Ene Mănciulescu şi cu alţi pravoslavnici
creştini, care cu cât s-au îndurat şi s-a făcut în răzmeriţă,
leat 1790 ”. Preotul Ivan de la Silvestru, care a slujit la această, a pictat
icoana Maicii Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum şi o
cutie de lemn ce conţine 11 iconiţe praznicale. Forma bisericii din 1790 se
regăseşte picatată pe cutia de ofrande ce se mai păstrează şi astăzi.
Cutremurul din 1838 a avariat grav biserica.
Insistând a-l căuta pe părintele Ivan în documentele vremii, ne-am îndreptat atenția și spre „Catagrafia bisericilor bucureștene la 1810” (București, Tipografia Cărților Bisericești, 1907), publicată de Alexandru Lepădatu, în care am fost surprinși să nu-l vedem nominalizat pe ctitorul bisericii, enumerarea preoților slujitori începând imediat cu următorul nume după acesta, dacă este să comparăm documentul cu pomelnicul bisericii. Cu această ocazie am remarcat totuși faptul că printre primii ei preoți se numără trei frați, fiii lui popa Costandin. Este foarte posibil ca acest părinte Constantin să fi fost cel care a locuit lângă biserică, așa cum indică o hartă din 1895, motiv pentru care a căutat să își adune copiii într-un singur loc, cât mai aproape de casa părintească! Interesant este faptul ca toți trei au fost hirotoniti preoți de mitropolitul Dositei Filitti. În orice caz, putem concluziona faptul că popa Ivan și popa Contandin au fost contemporani.
Absența din această catagrafie a părintele Ivan, domnul Năvrăpescu a explicat-o prin faptul că deține două documente, iar unul dintre acestea este chiar catagrafia însăși, care atestă un duhovnic și protopop cu numele popa Ioan la 1804 și 1814, adică fiind vorba de o avansare. Din datele catagrafiei din 1810 făcute spre a servi intereselor rusești în vremea mitropolitului grec Ignatie (1810‑1812), rezultă că Bucureştii avea 243 preoţi, iar protopopi erau: Pr. Ioan la plasa de jos şi Pr. Filip la plasa de sus (cf. Alex. Lapedatu, Catagrafia Mitropoliei Ungrovlahiei din 1810, Bucureşti, 1907, p. 55). Probabil, războiul dintre ruși și turci din 1806, care a condus la destituirea si deportarea Mitropolitului Dositei, este posibil să îl fi determinat pe părintele Ivan să își schimbe numele in Ioan! Este foarte posibil ca după înfrângerea la Waterloo în 1815 a meschinului fiul legitim al Revoluție franceze, Napoleon Bonaparte (https://www.facebook.com/teleanu.bogdan.5/posts/3516473108408541), părintele (protopop?) Ivan devenit Ioan - intuind posibilitatea reconfigurării hărții Europei și consecințele dezastruoase ale asupririi imperialiste de orice fel (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/ce-stiati-si-ce-nu-despre-tudor-vladimirescu-de-ce-a-fost-asasinat-domnul-tudor) - să-și fi pus speranțele în Tudor Vladimirescu. Mă întreb chiar dacă nu cumva - locuind în mahalaua Cosma, deci pe calea spre casele Zoicăi Brâncoveanu care se aflau la poalele dealului Mitropoliei, unde a fost găzuit - a fost el însuși cel care l-a însoțit pe Tudor Vladimirescu la intrarea în București?
Dar, acest fapt nu l-a dezarmat pe domnul Octavian Năvrăpescu, ci l-a determinat să îmi prezinte noi documente din ”Documente privitoare la istoria orasului Bucuresti” de George Potra datate 10 aprilie 1768, 8 iunie 1768 și 13 iunie 1780, respectiv din „Documente privind istoria orasului Bucuresti” de Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu și Ioana Cristache Panait din 1781 si 1785 în care ar fi menționat inclusiv băiatul preotului Ivan. Noutatea prezentată de aceste documente constă în localizarea casei în care ar fi locuit situată în mahalaua popii Cozma, adică mahalaua din preajma bisericii Sf. Nicolae Tabacu, „la intrarea în București, la Podul Mogosoaiei sau Drumul Targovistei cum i se spunea atunci, adica in locul cel mai aproape de Cojasca”, ține să precizeze domnul O.Năvrăpescu. De asemenea, domnia sa a subliniat faptul că părinetele Ivan, duhovnicul din mahalaua Cosma, conform acestor documente, ”avea un baiat pe care l-ar fi ajutat sa intre in slujba Curtii si a statului, Necolae semnand in
acel document ca Neculae logofat”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu